Unul din cele mai dificile lucruri pentru mine este statul ore întregi, înțepenită, într-un spațiu restrâns, înconjurată de o mulțime de oameni, (și, mai nou) cu masca pe față.

Detest să iau avionul. Iar ziua de ieri a fost extrem de dificila din acest punct de vedere, deoarece, pe lângă motivele de mai sus, am mai bifat încă vreo doua: oameni care tușeau (vezi stresul cu noul variant de covid) și o femeie care călătorea cu 2 copii mici, care au zbierat non-stop pe tot parcursul celor 8 ore și ceva de zbor. 8 ore de îndurat niște văicăreli demne de o tragedie greacă… Eu ador copiii, mai ales pe cei sub 5 ani, însă răcnetele celor doi puradei atâta timp m-au făcut sa văd lucrurile din alta perspectiva. 🤨 In fine, sa zicem ca asta este… “Amuzant” a fost la coborâre, când am trecut pe lângă biata femeie cu răcnitorii de gât și le-am auzit pe stewardeze drăgălindu-i și urându-le vacanța plăcută. 🫣 Ar fi trebuit sa le zică sa stea acasă pana împlinesc cel puțin 18 ani și scade riscul sa zbiară din orice…

Deci, pe lângă nebunia și gălăgia din avion, am stat tot drumul cu grija dacă vom reintra in posesia bagajelor la sosire. Când le-am lăsat la check in la Montreal, 3 angajați de acolo le-au luat și trimis la cală, iar noi ne-am uitat lung după ele, neștiind dacă le mai revedem sau nu, data fiind situația actuala cu zborurile internaționale. Îmi făceam fel de fel de gânduri cum ajungem la destinație și nu găsim bagajele, cum ne descurcam doar cu hainele de pe noi câteva zile, unde mergem sa ne cumpărăm altele, etc. Ei bine, experiența asta a fost una pozitivă și, după ce ne-am îmbrâncit bine cu foștii colegi de zbor și i-am călcat cu droșcareta pe care se pun bagajele și se împing spre ieșire, le-am zărit pe banda rulantă, cum se învârteau de zor, dragele de ele. 😁 Întregi și nevătămate.

Odata acest episod bifat cu succes, i-am spulberat din nou pe foștii colegi de zbor, cu aceeași droșcaretă, de data asta plină cu bagaje, și ne-am înfipt primii la coada la taxiuri din fața aeroportului. Ca așa suntem noi, mai cu moț. 😆 Bieții montrealezi, nu știu cu cine au de-a face… George a tăbărât apoi pe primul taximetrist care gesticula de zor cu cineva la coadă venit înainte de noi și, intr-o italiana amestecată cu spaniola și romana, i-a zis sa facă bine sa ne ducă pana la hotel mintenaș. I-a pus și bagajele in mașina, o Dacia Dokker 🤭, și ne-a împins pe amândouă înăuntru, înghiontindu-ne bine ca ne mișcam prea încet pentru el. 🤪

Apoi, tot drumul a țăcănit ca o moara stricată cu bietul șofer roman, de ăla in mod sigur si-a regretat decizia pripita sa ne ia in mașina lui. “Vai, ce frumos e aici! Vai ce șosele nemaipomenite aveți! Ce cartiere frumoase! Nici nu se compara cu ce avem in Canada” – sunt numai unele din primele exclamații ale soțului meu după ce a pășit prima oară la Roma.

După cei 32 de km străbătuți de la aeroport la hotel, ne-a lăsat in fața hotelului, care este la 1 km de cetatea Vaticanului, și a decolat in trombă.

La capitolul comentarii negative, camera este mică, baia e mică, dușul e mic. Totul e mic, însă curat. Nu înțeleg de ce toate sunt așa mici. 🙄 Dușul… nu te poți învârti in el 360 de grade. Citisem, înainte sa venim aici, tot felul de trucuri cum sa speli hainele in duș. La naiba, ar trebui sa fiu contorsionista sa reușesc așa ceva! De ce le fac atât de mici?! Ma simt de parca sunt Gulliver în tara piticilor. Uite, asta este un lucru care ma face sa regret acum Canada.

După ce ne-am instalat la hotel și am făcut un duș, am ieșit sa explorăm împrejurimile și sa cumpărăm șampon, pasta de dinți, deodorant, etc. Sunt magazine la fiecare colț de strada, inclusiv piețe de unde se poate cumpara cele de mâncare proaspăt. Spre deosebire de România, aici mercato-urile sunt mai puțin estetice decât cele din țara. Poate așa o fi in cartierul acesta, însă in țara toate erau aranjate, curate, bibilite; chiar și in fundul muntelui pe unde am fost acolo.

La fel și la restaurante, prima mea impresie este ca ospitalitatea romanilor nu se compara cu cea a italienilor. Ăștia se uita chiorâș la noi, este clar ca scrie pe noi turiști, și ne tratează ca cetățeni de clasa a doua. Sau poate ne-am obișnuit noi in Canada sa fim pupați in fund și toți sa ne zâmbească tâmp de cum pășim într-un restaurant. Aici am senzația ca-i supăram pe oamenii ăștia. I-am cerut unui ospătar mai devreme să-mi aducă o cutie de carton sa iau o bucata de pizza in camera pentru ca nu puteam sa o mănânc pe toată: mi-a adus o foaie de hârtie cretată, uitându-se la mine de parca îl călcam puternic pe nervi. Așa ca mi-am împachetat pizza singura. 🙄

Am reușit sa dormim 4 ore azi, după aceasta prima plimbare prin oraș. George a cumpărat și 3 cartele de telefon Vodafone, 25 euro fiecare, 70 GB, este valabilă 30 zile si are 1000 minute de vorbit in Italia și 300 min internațional. Evident, și la capitolul asta România este mult mai rentabila financiar. Sau, cel puțin, așa era in 2019.

După care am mers in recunoaștere pana la Vatican, pentru ca mâine, avem bilete acolo sa vedem o parte din minunile pe care le găzduiește.

Pe cât de impresionanta este aceasta Piazza, pe atât de plină de gunoaie este. Nu se vede aici, însă peste tot sunt aruncate hârtii, ambalaje, sticle de plastic goale și măști de unica folosință. 😞 Este șocant sa vezi ca nu este îngrijită și protejata de troglodiții din lumea întreaga care vin sa o viziteze. Noi chiar am adunat câteva sticle de plastic și le-am dus la o pubela. Nu înțeleg de ce e așa de greu sa nu arunci pe jos lucrurile de care nu mai ai nevoie?!…

La fel și drumul care duce la Vatican, in plin centrul orașului, este presărat de gunoaie, rahat de câini, urme de urina umană. Eu sunt deja revoltata de ce am văzut in aceasta prima zi: asemenea minunății arhitecturale și, la capătul opus, mizeria… umană. Greu de crezut ca cele doua pot coexista.

O sa încerc sa ma concentrez pe lucrurile frumoase de mâine încolo. Poate azi este doar prima zi, sunt obosita și încă este totul încă nou pentru mine.