Primul obiectiv rezervat cu mai mult de o luna pe lista lui George a fost Vaticanul. Nu știu ce se întâmplă cu el, l-a pocnit recent harul Domnului și nu numai ca a insistat sa rezervam bilete “skip the line” și cu ghid (fără intermediari și fără a sta la coadă, pe care am dat chiar o suma serioasa), dar vrea sa vizitam Bazilica Sfântul Petru fix atunci când Papa Francisc oficializează mesa (nu știu cum ii spune în românește acestei slujbe, sunt o cauza pierduta din punct de vedere bisericesc). Din fericire pentru mine, Papa Francisc a avut nemaipomenita prezenta de spirit sa călătorească în Canada exact atunci când suntem noi la Roma și sper, în secret, sa își prelungească vizita în tara noastră de adopție.

In fine, revenind, informându-mă din timp, aceasta mesa a Papei este extraordinar de populara și sute (ca sa nu zic mii) de personaje țin musai sa fie în sfânta lui prezenta. Ori eu am atacuri de panica când sunt înconjurată de mai multe suflete la un loc, mai ales daca sunt și abrutizate de efervescenta religioasa. Prin urmare, as prefera sa vizitez acest locaș de cult când e mai puțina lume. Dar eu spun, eu aud: George ne va târî dupa el peste câteva zile, ca vrem sau nu, sa respiram, înghesuiți unii într-alții, același aer cu Papa Francisc.

Dupa cum se știe, Vaticanul este cea mai mica tara din lume (aproximativ 0.44 km pătrați) și servește drept centru spiritual pentru milioane de credincioși romano-catolici din întreaga lume. Din ce am citit, băștinașii din aceasta zona sunt în număr de vreo 800, însă nici unul dintre ei nu este rezident permanent. Populația respectiva, cum ne așteptam, este compusa din preoți, călugări, Garda Elvețiană Pontificală, demnitari de rang înalt și bine-înțeles tot aici se găsește și cel mai de seama locuitor, Papa Francisc (pe al sau nume de naștere Jorge Mario Bergoglio, în etate acum de 85 de ani).

Orașul Vatican nu a fost mereu atat de mic. La mijlocul secolului al XIX-lea, Statul Papal avea o suprafață de peste 44000 de km pătrați. In anii următori, in urma eforturilor pentru unificarea Italiei, majoritatea statelor care existau au devenit parte ale Italiei. Puterea Papei a fost restrânsă și teritoriul Statului Papal a fost limitat la dimensiunile Vaticanului. In 1929, Tratatul de la Lateran a oferit Vaticanului autonomie și a delimitat în mod oficial aceasta zona care atrage astăzi milioane de turiști anual. Vaticanul este aparat de propria sa armata, Garda Elvețiană.

Scriind acestea mi-am dat seama de ceva: George este obsedat cu tot ce tine de Elveția. Nu exista tara mai data naibii decât asta, nici lucruri mai bine făcute decât cele confecționate de elvețieni. Probabil de asta ne cară dupa el la mesa Papei – sa-i vadă îndeaproape pe cei din Garda Elvețiană Pontificală. Cred ca ar trebui sa încerc sa aflu mai multe pe marginea subiectului… 🙂

Revenind la băieții din Garda Elvețiană Pontificală, numai 135 la număr, cam asa arata:

Cam anacronic deghizați, dar asa sta treaba acolo. Uniforma de gală este de inspiraţie renascentistă şi a fost creată de comandantul Jules Repond, în 1914. Acesta a introdus beretele negre şi a înlocuit gulerul pliat cu cel alb, care este purtat şi astăzi. Soldații Papei sunt cunoscuți atât pentru pregătirea lor ireproșabilă, cât și pentru uniformele inconfundabile. 😉 Tinerii elvețieni din Garda Pontificală au ca sarcini străjuirea porților Vaticanului și protejarea Sfântului Scaun.

Pentru un pic de context istoric, Elveția a avut în trecut, in Evul Mediu adică, ceva dificultăți economice. Dificil de crezut dacă-l ascult pe soțul meu, care nu are decât cuvinte de lauda eterna la adresa lor, dar se pare ca asa fost totuși. Din aceasta cauza, tinerii elvețieni de atunci călătoreau adesea în străinătate, devenind ulterior mercenari. Cunoscuți pentru profesionalism și loialitate, au slujit adesea monarhilor.

Un exemplu ar fi Sacco di Roma (Jefuirea Romei) din 6 mai 1527. Căpitanul Carol III, Duce de Bourbon, a ordonat trupelor Sfântului Imperiu Roman să lanseze o serie de atacuri asupra Romei. Deşi căpitanul a murit la Porta del Torrione, mercenarii spanioli şi-au continuat asaltul, invadând Borgo Santo Spirito şi Borgo San Pietro. Garda Elveţiană a încercat să ţină piept invadatorilor, sub conducerea căpitanului Kaspar Röist. Căpitanul şi 47 de soldaţi au fost ucişi de spanioli, astfel că responsabilitatea de a-l apăra pe Papa Clement al VII-lea le-a revenit celor 42 de soldaţi supravieţuitori (din 189 de gardieni). Hercles Göldli a preluat comanda şi a reuşit să îl salveze pe Papă, care s-a retras la Castelul Sant’Angelo. Timp de opt zile, hoarda de sălbatici a comis tot soiul de ilegalităţi, de la furturi la masacre şi alte sacrilegii. În urma jefuitorilor au rămas 12.000 de morţi, iar mercenarii spanioli au plecat cu o pradă de 10 milioane de ducaţi. In prezent, noua Gardă Elvețiană depune jurământ în fiecare an pe 6 mai pentru a comemora acest eveniment.

Așadar, dând un ban în plus și stand în fata, am purces dis-de-dimineață sa vizitam Vaticanul și muzeele sale. E cald acum la Roma: 39 C. Bem apa și sucuri, ne dam cu crema solara și umblam de nebuni pe străzi sa vedem tot ce ne-am propus.

E bine de notat, am aflat DUPĂ ce George a rezervat biletele la Vatican, ca aceste muzee pot fi vizitate gratuit în ultima duminică a lunii. In mod sigur nu am fi ales aceasta opțiune fiindcă am fi stat la niște cozi interminabile, în căldură și soare, dat fiind ca nu avem cum sa călătorim în afara lunilor iulie și august (Anna terminând școala la sfârșitul lui iunie), cele mai ocupate luni din an când turiștii din America de Nord invadează Europa. Dar e bine de știut pentru cei care nu călătoresc cu școlari ca noi.

Povestea Muzeelor Vaticanului incepe la începutul secolului al XVI-lea, când Papa Julius II s-a hotărât sa expuna faimoasa statuie a lui Laocoon cu fii săi în Cetatea Vaticanului. Inițiativa Papei Julius II a fost apoi continuată de Papa Clement XIV, Papa Pius VI şi Papa Grigore XVI, precum şi de alţi papi care s-au succedat în cursul istoriei. Muzeele Vaticanului au ajuns a fi, după cinci secole de existenţă, unele dintre cele mai bogate muzee din lume, fiind considerate o adevărată comoară a capodoperelor în ceea ce priveşte artele frumoase.

Evident, Capela Sixtină este cea mai celebră din Muzeele Vaticanului, însă este doar una dintre atracţiile ce pot fi admirate făcând turul muzeului. Apartamentul Borgia, Muzeul Chiaramonti, Muzeul Egiptean Gregorian, Muzeul Etnologic, Colecţia de Artă Religioasă Modernă, Pinacoteca, Muzeul de Istorie, Muzeul Pio Clementino şi Camerele lui Rafael, toate acestea sunt la fel de fascinante şi merită admirate şi studiate în detaliu.

Un alt obiectiv absolut uluitor la Vatican este Apartamentul Borgia (Appartamento Borgia), de exemplu, este acoperit cu fresce realizate de Pinturicchio de Umbria, pictor renascentist italian, şi ucenicii săi, lucrări efectuate la dorinţa infamului Papă Alexandru VI (Borgia) de a avea camerele decorate cât mai măreţ posibil. Splendoarea picturilor de pe tavan şi de pe pereţii laterali este fără egal.

Toate cele cinci camere (Pinturicchio a avut nevoie de trei ani pentru a-şi finaliza lucrarea, între 1492 şi 1495) ale apartamentului sunt acoperite cu fresce centrate pe scene inspirate din istoria creştinismului combinate cu teme specifice spiritului cultural al antichităţii şi Renaşterii. Actuala Pinacotecă a muzeului (Pinacoteca Vaticana) a fost iniţial adăpostită în Apartamentul Borgia, însă un stabiliment mai adecvat a fost construit pentru capodoperele expuse, la ordinul Papei Pius XI, în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Trecând la Pinacoteca (Pinacoteca Vaticana) sau galeria de pictură, conține una dintre cele mai importante colecții de picturi ale vechilor maeștri din lume (peste 450 de picturi).

Colecţiile sale cuprind picturi (şi, de altfel, şi tapiţerii) ce datează din secolul al XI-lea până în secolul al XIX-lea. Abia în prima jumătate a secolului al XX-lea, sub Papa Pius XI, galeria a fost mutată din Apartamentul Borgia în clădirea actuală (proiectată, la ordinul papalităţii, de către Luca Beltrami, arhitect și istoric de arhitectură italian, cunoscut în special pentru proiectele sale de restaurare). Aici pot fi admirate numeroase elemente de interes, însă lucrările lui Rafael (Madona din Foligno, Schimbarea la Faţă, the Retablul Oddi), Perugino (Învierea lui San Francesco al Prato, Fecioara cu Pruncul şi Sfinţii), Leonardo da Vinci (Sfântul Jerome în Sălbăticie), Giotto (Tripticul Stefaneschi), Caravaggio (Înhumarea) şi ale lui Filippo Lippi (Încoronarea lui Marsuppini) se detaşează cu asupra de măsură. Demne de atenţie sunt şi Fecioara cu Pruncul semnată de Fra Angelico (o pictură miniaturală) şi Madonna del Magnificat a lui Bernardo Daddi.

Muzeul Pio Clementino (Museo Pio Clementino), fondat de Papa Clement XIV în 1771, este cel mai mare Muzeu al Vaticanului. Cuprinde o duzină de săli și adăpostește colecții importante din perioadele greacă și romană, inclusiv câteva capodopere ale artei universale.

Muzeul Pio Clementino este situat într-una dintre clădirile de pe marginea magnificei Cortile del Belvedere a lui Bramante.

Sarcofagele Elenei şi Constanţei, mama şi fiica Împăratului Constantin, sunt două sarcofage din porfir din secolul al IV-lea expuse tot în Galeria Crucii Greceşti (Sala a Croce Greca).

Muzeul Egiptean Gregorian (Museo Gregoriano Egizio) este dedicat colecției egiptene de la Vatican. Fondat de Papa Grigore XVI în prima jumătate a secolului al XIX-lea, muzeul expune o gamă variată de piese, incluzând elemente de interes precum Cartea Egipteană a Morţilor, mumii (inclusiv mumii de animale), papirusuri antice, vaze, bijuterii, statui ale zeilor şi zeiţelor, precum şi sarcofage.

Colecţia de Artă Modernă si Contemporana (Collezione d’Arte Moderna e Contemporanea) este una dintre cele mai noi ramuri deschise în cadrul Muzeelor Vaticanului. Fondată în 1973, colecţia, împărţită în mai bine de 50 de camere, expune lucrări semnate de artişti naţionali şi internaţionali. Un accent deosebit este pus pe lucrările artiştilor americani, mai bine de 12 camere fiind ocupate cu astfel de opere (Leonard Baskin este unul dintre artiştii americani, reprezentat aici de o statuie robustă a lui Isaac). De Chirico şi Manzu sunt doi dintre artiştii italieni care au lucrări expuse la Vatican, alături de capodopere semnate de figuri precum Sutherland, Dali, Rodin, Kadinsky, Matisse, Le Corbusier, Picasso, Gauguin, Chagall şi mulţi alţii.

O altă atracţie a Muzeelor Vaticanului este reprezentată de Camerele lui Rafael. Acestea sunt, de fapt, camerele apartamentului Papei Julius II care l-a desemnat pe marele artist renascentist să îi decoreze reşedinţa la începutul secolului al XVI-lea. Lui Rafael şi ucenicilor săi le-au trebuit 16 ani să finalizeze lucrările (între 1508 şi 1524), însă rezultatul este considerat una dintre cele mai mari realizări ale artei renascentiste. Şcoala din Atena (în care artistul descrie marii filosofi ai antichităţii greceşti, anume, pe Socrate, Platon, Aristotel şi Euclid, dar, de fapt, realizează portretele pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor contemporani cu el, mai precis, Bramante, Leonardo da Vinci, Michelangelo şi, desigur, Rafael însuşi) este localizată în aşa-numita Stanza della Segnatura, şi se detaşează ca fiind una dintre cele mai bune lucrări ale artistului realizate pentru Vatican. În Stanza d’Elidoro şi în Sala di Constantino se află numeroase alte scene şi portrete semnate de Rafael şi de ucenicii săi. Salonul Rafael este un alt depozitar al operelor create de giganţii artei italiene: o Depunere de Caravaggio, Sfântul Jerome cu Leul de Leonardo da Vinci, Fecioara de Frari de Titian, o Pieta de Giovanni Bellini, şi, bineînţeles, Încoronarea Fecioarei de Rafael.

Cele patru camere ale lui Rafael de la Muzeele Vaticanului

Sala Constantin

Aceasta a fost pictata dupa moartea lui Rafael de asistenții sai Giulio Romano și Francesco Penni. Picturile înfățișează triumful creștinismului în fata religiilor păgâne si scene din viata Împăratului Roman Constantin, cel care a decretat creștinismul religie oficiala a Imperiului Roman.

Camera lui Heliodorus

Stanza della Segnatura

Stanza della Segnatura, a treia camera, este denumita astfel dupa un consiliu special care s-a intrunit aici. Rafael a inceput decorarea acestei camere in 1508 si este singura camera ce a fost pictata in intregime de maestru. Tema este armonia dintre valorile antichitatii si crestinism. Camera este recunoscuta pentru “Scuola di Atene” – Scoala din Atena – cea mai celebra fresca pictata de Rafael în Muzeele Vaticanului.

Stanza dell’Incendio

Ultima dintre cele patru camere este Camera Incendiului – Stanza dell’Incendio – numita astfel dupa una dintre fresce. Aceasta camera a fost decorata intre 1515 si 1517 in mare parte de asistentii lui Rafael in vremea pontificatului lui Leo al X-lea.

Aici s-a încheiat turul. Cam atât am văzut intr-o ora și jumătate, cu ghid. Totul foare rapid pentru ca veneau alte grupuri, motiv pentru care am mai luat bilete peste o săptămâna, fără ghid, ca sa putem revedea minunățiile astea în ritmul nostru. Un aspect pozitiv a fost ca am putut inventaria, sa ma exprim așa, obiectivele pe care vrem sa le revedem data viitoare. La Vatican e de venit și stat cel puțin o săptămâna. Sunt prea multe lucruri de văzut, de citit înainte și informat, ca sa nu vii aici și sa exclami, cum am auzit-o azi pe o tanti americană din grupul nostru ca “e prea multă arta aici și începe sa devină plictisitor!” Evident, atâtea frumuseți de văzut pot deveni plictisitoare pentru un turist neavizat; deaceea, eu zic ca e bine sa te informezi înainte și, mai ales, să fii interesat de arta. Altfel chiar ca te apuca pandaliile când treci dintr-o camera in alta și vezi alte tavane pictate, și alte fresce cu scene biblice.

George a inclus in acest prim bilet la Vatican și micul dejun (cu Papa! 🤪 Noroc ca nu ne-am intersectat cu el acum, fiind in vizita oficială in Canada). La sfârșitul vizitei, ghidul ne-a indicat pe unde sa o luam sa ajungem la sala exterioara unde am mâncat, destul de înfometați, un mic dejun american.

După ce ne-am potolit foamea un pic, cele doua personaje care ma însoțesc au început sa facă mișto de pălăria mea de soare. Au ras ca nebunii, Anna cu lacrimi pe obraz chiar, de cum îmi sta cu ea.

După-amiaza am mers sa vizitam cartierul Trastevere, cunoscut pentru restaurante și baruri. Ca sa ajungem acolo, am mers din nou pe jos (face bine la silueta ☺️) și am ajuns chiar pe malul Tibrului. Am zis ca nu mai aduc in discuție mizeria de pe străzi, dar nu ma pot împiedica.

Nu știam cum sa plecam mai repede de acolo. Foarte trist ce se întâmpla. 😔

In Trastevere ne-am plimbat un pic, mai mult in căutarea unui restaurant decât altceva, fiindcă era ora 7:30 seara și ne era foame.

Ultimul obiectiv turistic bifat azi a fost Fontana dell’Acqua Paola.

Am urcat pieptiș mai mult de 1 km, plus vreo 100 de trepte sa ajungem la ea. A fost construita în stil baroc în 1612 de Papa Paul al V-lea Borghese pentru a restaura un apeduct antic din vremea lui Traian.

Și uite așa am încheiat aceasta zi plină de peripeții. Încă nu ne vine sa credem ca am văzut Capela Sixtina. Pare totul încă un vis.