În periplul nostru prin această regiune a Elveției, am ajuns și la Basilica de la Valère din Sion, o biserică romano‑gotică fortificată, celebră atât pentru poziția ei spectaculoasă pe dealul Valère, cât și pentru faptul că adăpostește cea mai veche orgă funcțională din lume, datată în anii 1430.

Ridicată acum aproape nouă secole de canonicii orașului, basilica a fost gândită încă de la început ca un loc unde credința și nevoia de protecție se întâlneau firesc — motiv pentru care a fost așezată pe stâncă, între cer și lume, în același timp sanctuar și fortăreață. De-a lungul secolelor, construcția a crescut odată cu istoria: mai întâi zidurile romanice, apoi ferestrele gotice, apoi orga din secolul XV, care încă funcționează și pare să aibă mai multă energie decât noi după urcarea în pantă. Astăzi, basilica nu mai apără orașul de invadatori, ci doar de uitare — și o face cu aceeași demnitate tăcută cu care privește peste Sion de aproape 800 de ani.

Dar să încep cu începutul: noi am găsit o parcare la vreo 10 minute de poalele dealului pe care se ridică basilica, iar de acolo a început adevărata aventură: urcușul printr-un oraș topit de căldură. În perioada asta, asfaltul este atât de încins încât pare să se înmoaie sub tălpi, iar străzile sunt pustii, cu localnicii retrași în casele lor răcoroase, în timp ce doar turiștii — adică noi, cei cu entuziasm mai mare decât instinctul de conservare — se aventurează prin soare în căutare de obiective de vizitat. Fiecare pas spre Valère a fost un mic act de curaj, dar și o dovadă că, uneori, dorința de a vedea locuri frumoase bate orice val de caniculă.

Da, trebuie să recunosc că e nevoie să fii puțin „într-o ureche” ca să explorezi toate obiectivele astea la peste 40°C. 😆

Dar să revin: pe partea opusă a dealului Valère, pe unde urăm cu Anna către basilica, se află fortăreața Tourbillon (Château de Tourbillon).

Castelul Tourbillon a fost ridicat la sfârșitul secolului al XIII‑lea, între 1297 și 1308, de episcopul Boniface de Challant, unul dintre cei mai influenți conducători ai Valaisului medieval. Episcopii din Sion nu erau doar lideri religioși, ci și conducători politici, iar pentru asta aveau nevoie de o reședință care să inspire respect și să ofere protecție. Așa a apărut Tourbillon: o fortăreață episcopală cocoțată pe un deal abrupt, exact vizavi de Valère, ca un frate mai războinic al basilicii.

A rezistat cât a rezistat, până când istoria l-a ars de două ori: o dată în 1417, în mijlocul unei răscoale locale, și încă o dată în 1788, într-un incendiu care a mistuit mare parte din Sion. Astăzi, Tourbillon stă în ruine, dar într-un fel demn, aș zice.

George, evident, nu s-a mulțumit doar cu priveliștea de la Valère și a urcat și dealul de vizavi, hotărât să vadă ruinele Castelului Tourbillon de aproape. Eu și Anna eram deja lămurite cu fortificațiile pe ziua respectivă și ne-am oprit la a le admira de pe dealul bazilicii, dintr-un unghi mult mai prietenos cu nivelul nostru de energie. În timp ce George dispărea pe poteca abruptă, noi două stăteam la umbră, comentând cu un amestec de respect și ușurare: „bine că nu trebuie să urcăm și acolo”.

Transpirate, deshidratate și înjurând în gând temperaturile astea complet aiurea, ne-am intersectat cu mai multe grupuri de școlari veniți cu profesorii lor să viziteze basilica. Paradoxal, întâlnirea asta ne-a mai animat un pic — probabil din jenă, pentru că copchii respectivi urcau în liniște, fără să comenteze nimic despre căldură sau sete, în timp ce noi ne târam ca niște personaje dintr-o comedie de vară, luptându-ne cu arșița. Curajoși, disciplinați și inexplicabil de rezistenți, copiii păreau să sfideze soarele, în timp ce noi ne întrebam unde ne-am pierdut antrenamentul.

Dealul Valère, pe al cărui vârf se ridică basilica, a fost gândit să fie greu de accesat. Relieful abrupt și zidurile masive transformau locul într-un adevărat refugiu în vremuri tulburi, iar faptul că se putea urca doar dinspre nord‑est îi întărea și mai mult caracterul defensiv.

Ajunse în sfârșit în basilică, parcă ne-a mai venit sufletul la loc. Termometrul arăta 21°C și, sincer, cred că am avut un mic moment spiritual doar din cauza diferenței de temperatură.

Trebuie să recunosc că interiorul basilicii nu m-a impresionat prea tare. După atâtea trepte și urcuș în caniculă, mă așteptam la ceva grandios, iar în schimb am găsit un spațiu destul de simplu, rigid și, sincer, un pic sărăcuț. Parcă nu se ridica la nivelul dramatismului cu care ajungi până la el.

Ce să zic… a fost o experiență de neuitat și, teoretic, de refăcut cu prima ocazie. 🤣🤦🏻‍♀️

Château de Chillon

După ce ne-am strâns toți de pe coclauri — fiecare din alt colț de deal — am pornit spre Château de Chillon, lăudat de toată lumea pentru priveliștile lui spectaculoase.

Din păcate, am prins castelul aproape de închidere, iar eu și Anna nu am mai insistat. George însă, cu farmecul lui specific 🤭, a reușit să-i convingă pe cei de la recepție și a intrat în ultimul moment.

Château de Chillon este unul dintre cele mai bine conservate castele medievale din Europa, construit pe o stâncă în Lacul Léman și folosit secole întregi ca fortăreață strategică, reședință nobilă și închisoare. Poziția lui controla accesul dintre Vaud Riviera și valea Rhône-ului, un punct esențial pe drumul comercial spre Italia. Sub Conții de Savoia (sec. XII–XVI), Chillon a devenit un adevărat centru economic: supraveghea Via Francigena, pe unde treceau comercianții și pelerinii spre Roma, percepea taxe de trecere pentru a asigura siguranța rutei și controla traficul de pe lac, împreună cu activitatea comercială din Villeneuve, oraș creat special pentru schimburile de mărfuri transportate cu bărcile pe Lacul Léman.

A fost, pe rând, fortăreață strategică, reședință a Conților de Savoia și închisoare — locul unde a fost ținut celebrul Bonivard, cel care l-a inspirat pe Byron să scrie Prizonierul din Chillon. Castelul este atât de bine conservat încât ai impresia că intri direct într-un film medieval, cu săli gotice, temnițe boltite și camere princiare care încă păstrează urme ale frescelor originale.

Astăzi este cel mai vizitat monument istoric din Elveția, cu peste 400.000 de vizitatori anual.

Îmi pare rău că nu am intrat și în interior, însă după atâtea castele vizitate în ultima lună, simt că am nevoie de un mic respiro.