Ieri a fost ultima noastră zi la Paris în prima etapă a periplului prin Franța, așa că ne‑am petrecut-o într-un mod foarte… contemplativ: plimbându-ne de două ori cu Big Bus‑ul, profitând de cele 24 de ore de valabilitate. Să zicem doar că nu mai aveam niciun chef să luăm pieptiș treptele de la metro — unde scările rulante par să fie un lux rezervat doar câtorva stații norocoase. Fiecare coborâre și urcare e un mic test de voință, așa că data viitoare cred că voi merge direct pe varianta cu autobuzul. Măcar acolo nu trebuie să demonstrez nimănui că pot urca scări la nivel de competiție olimpică.

Ieri a plouat mărunt și enervant aproape toată ziua. Dimineața a debutat glorios cu zdrăngănelile camionului de reciclaj la 6:30, urmate de o ploaie de vară puternică, iar restul zilei a rămas mohorât și ud. Noi, în stilul nostru de canadieni obișnuiți cu frigul, am ieșit apoi pe străzi în haine de vară. Mare greșeală… Anna și George sunt acum răciți bine de tot. Eu nu știu prin ce miracol am scăpat — probabil medicamentele mele de astm fac minuni.

Apropo, aici se pare că toată lumea este cu nasul în batistă. Poluarea și polenul sunt la cote maxime, așa că nu e deloc surprinzător că Parisul răsună de strănuturi și tuse.

Deși eram convinși că vom învăța pe dinafară circuitul Big Bus‑ului, o vizită publică a președintelui Macron a blocat Champs‑Élysées și a forțat modificarea traseului. A fost, însă, o surpriză plăcută: am trecut prin străzi laterale cu arhitectură superbă, pe care altfel nu le‑am fi remarcat.

Ne‑am oprit apoi la un bistro aflat chiar în fața catedralei Notre‑Dame, refăcută frumos după incendiul de acum câțiva ani. Acolo ne-am răsfățat cu o soupe à l’oignon autentică, un croque‑madame delicios și o tartă Tatin demnă de rețeta originală.

După ce ne‑am stabilizat glicemia, am decis să intrăm și în catedrala Notre‑Dame. O mai vizitaserăm acum câteva zile, dar doar pentru a vedea cât de multe scări putem urca fără să ne pierdem cumpătul. George a fost încântat de turnurile în spirală și scările înguste; eu, ceva mai puțin. Ieri însă am zis că, dacă tot suntem acolo, merită să intrăm și în interior.

Merită amintit și episodul dramatic din 2019, când un incendiu izbucnit în podul catedralei a cuprins rapid structura de lemn, prăbușind turla și distrugând acoperișul. Interiorul a fost protejat în mare parte de bolțile de piatră, dar pagubele au fost uriașe. Restaurarea a durat ani întregi, iar catedrala pe care o vedem azi este rezultatul unei munci impresionante.

Imediat ce am ieșit din catedrală, ploaia a decis să revină în forță, acompaniată de un vânt puternic. Vremea de săptămâna asta pare să aibă propriul ei scenariu.
Noi însă aveam întâlnire cu Sena, pe un bateau‑mouche, și nu ne lăsam intimidați de câteva rafale dramatice.

Și cu asta am bifat prima săptămână la Paris. Urmează nivelul următor: La Vallée de la Loire.