Programul de ieri a fost unul lejer pentru mine și Anna, pur și simplu pentru că sunt epuizată fizic. Dorm puțin, iar vacarmul de afară nu ajută deloc. Trebuie să fac o paranteză: la noi acasă ne trezim în cântece de guguștiuci, altfel este liniște deplină. Nu avem vecini pe o parte a casei, doar un pâlc de pădure, iar cei de lângă noi sunt oameni extrem de liniștiți.

Așa că șocul este major când aici este scandal pe străzi de la 7 dimineața până la 3 noaptea. Ieri, cei de la terasa de sub noi au cântat până au răgușit — era ziua unuia dintre ei și au ținut „recitalul” până i-au dat afară la închiderea mustăriei.

Încă nu înțeleg ce program au oamenii ăștia și ce fel de servicii îi așteaptă a doua zi… Mă întreb cum reușesc parizienii să trăiască în acest tumult. 🤦🏻‍♀️ Oare pentru ei acesta e firescul?!

Ieri am stat în pat mai mult, încercând să ignor hărmălaia din jur. La 6:30 dimineața, camionul de reciclare a decis că e momentul perfect să golească bacurile de reciclaj. Nu pot reda în cuvinte decibelii produși de zdrăngănitul sticlelor, lovindu-se unele de altele și apoi de metalul camionului. Pentru o secundă, am crezut că particip la un experiment acustic. Parisul, în stilul lui: niciodată subtil, mereu eficient. 🤦🏻‍♀️

După ce am supraviețuit acestui moment sonor de la 6:30, am făcut un duș ca să-mi revin psihic, m-am îmbrăcat și am ieșit pe străzi în căutarea unei patiserii. Aici, tentațiile sunt la fiecare colț, iar eu, mare iubitoare de carbohidrați, încep să mă adaptez periculos de repede la micul dejun parizian. Nici nu mai știu dacă e adaptare sau capitulare.

Un lucru care mă surprinde constant este cât de bună e mâncarea aici. Față de Italia, unde totul e „wow” doar în teorie, aici chiar simt gustul ăla de acasă, de mâncare făcută cu suflet, nu doar cu marketing. Și noi nici măcar nu suntem genul care vânează restaurante cu stele și recenzii kilometrice. Când ne e foame, ne uităm în jur și ne așezăm unde găsim o masă liberă. Simplu. Și totuși, până acum nu am dat greș nici măcar o dată. Francezii chiar știu să gătească.

După ce am rezolvat micul dejun, m-am întors la cameră și am trezit-o pe Anna cu un pain au chocolat fluturat strategic pe la nas. George a refuzat orice tentație — aveam bilete la Muzeul Orsay și nu-l clintea nimeni.

Noi două am declarat zi de voie. Prea multe muzee în orașul ăsta, parcă sunt plantate la fiecare colț. Am nevoie de o pauză mentală, altfel risc să confund Monet cu Manet fără să clipesc.

După aceea am așteptat-o pe Anna să se pregătească. O oră, minim. La ea, ieșitul pe ușă e un proces în mai multe etape: schimbat ținute, machiaj, parfum, retușuri, reevaluări existențiale. Sincer, cred că-i va mânca ficații viitorul ei soț la capitolul ăsta.

Eu, în schimb, sunt gata în cinci minute. Ajută și faptul că mi-am uitat toate cosmeticalele acasă — o decizie involuntar înțeleaptă, se pare. 😁

După ce am reușit, cu mari eforturi logistice, să ieșim din casă, era deja aproape prânzul. Tocmai plouase, străzile arătau mai curate ca niciodată, iar teii în floare miroseau exact ca în Bucureștiul copilăriei mele. Un moment atât de frumos încât aproape am uitat cât am așteptat să ieșim.

Am mers încet pe străzi, bucurându-ne de zi, până am ajuns pe Montmartre, aproape de Forum des Halles. Un loc plin de magazine și agitație, cu scări rulante care te duc în toate direcțiile. Am explorat puțin zona și, fără să ne dăm seama, am ajuns la Pharmacie du Forum des Halles.

Pentru neinițiați, fix în arondismentul 1, în mijlocul Forumului des Halles, se află La Grande Pharmacie du Forum — cea mai mare farmacie din Paris și, bonus, din toată Franța. Vorbim de 2000 m² de creme, pastile, siropuri și orice altceva îți poate trece prin cap, plus peste 40.000 de produse. Practic, un Disneyland al farmaciilor. Și nu e de mirare că ajung acolo până la 1200 de oameni pe zi. … Asta pentru ca tot spuneam mai sus că mi-am uitat cosmeticalele acasă. 🤪 Găsești aici toate mărcile imaginabile — creme, cosmetice, tratamente, medicamente. E imposibil să le parcurgi într-o singură zi. Și la cât de bune sunt prețurile la cosmetice, tentația e mare. Foarte mare. 🤪

După ce am petrecut o vreme bună în farmacie și am ieșit de acolo cu portofelul vizibil mai ușor, ne-am întâlnit cu George, abia ieșit de la Muzeul Orsay. Ne-a povestit încântat cât de frumos este. Noi încă nu l-am bifat, dar o să revenim.

Apoi ne-a lovit inspirația: hai să găsim un double‑decker bus și să facem un tur ca niște turiști adevărați. Am căutat rapid online, am dat de Big Bus Tours, am găsit primul lor stop și ne-am urcat, gata de aventură.

Pentru o primă oară la Paris, autobuzele astea turistice sunt o alternativă nemaipomenită când nu te mai țin picioarele să bați orașul la pas. Itinerariul e făcut să treacă prin toate zonele importante din centru, ghidul e în toate limbile posibile și vezi totul cum trebuie, fără să te epuizezi. Îmi pare rău că nu am făcut asta din prima zi.