Ieri am lăsat în urmă agitația Parisului și am pornit spre Valea Loarei. George a pregătit acest traseu, dorind să ne arate câteva castele medievale care par desprinse din povești.

Așadar, pentru restul itinerariului am închiriat o mașină deoarece Franța, de aproximativ trei ori mai vastă față de România, cere timp și spațiu pentru a fi descoperită.

Am plecat la ora 10:30, iar ieșirea din Paris a durat aproape 40 de minute din cauza traficului constant aglomerat. Odată depășită zona urbană, peisajul se schimbă complet: orașe curate, mai puțină agitație și atmosfera aceea tipic franceză, greu de descris, acel je ne sais quoi care o definește.

Primul popas l-am făcut la Versailles, fiindcă plecasem din Paris pe fugă, fără apă și fără nimic de ronțăit. Am descoperit acolo o boulangerie excelentă, cu o quiche Lorraine (un fel de tartă sărată cu ou și bacon 🥓) apreciată unanim în familie, motiv pentru care intenționăm să repetăm experiența pe parcursul călătoriei. De acolo am preluat eu volanul și am condus până la Orléans, unde ne-am oprit să admirăm impunătoarea catedrală.

Orléans este un oraș strâns legat de istoria Ioanei d’Arc, iar principala atracție este Catedrala Sainte-Croix, o impresionantă construcție gotică reconstruită în secolele XVII–XIX. Fațada monumentală și vitraliile dedicate Ioanei d’Arc sunt punctele ei forte.

Catedrala din Orléans are o istorie impresionantă: a fost ridicată inițial în Evul Mediu, dar a fost avariată grav în timpul Războaielor Religioase Franceze dintre catolici și protestanți (1562–1598), când multe lăcașuri de cult au fost distruse. Ulterior a fost reconstruită în stil gotic, exact așa cum o vedem astăzi. Este strâns legată de Ioana d’Arc, pentru că aici aceasta venea să se roage în 1429, în timpul campaniei de eliberare a orașului din Războiul de 100 de Ani. După victoria din 1429, Ioana d’Arc a fost venerată ca protectoarea Orléansului, iar catedrala i-a dedicat o serie de vitralii care ilustrează momentele-cheie ale campaniei ei. Sincer, mie personal mi s-a părut chiar mai frumoasă decât Notre‑Dame din Paris — poate pentru că este mai luminoasă, mai aerisită și mult mai ușor de admirat fără mulțimi de turiști.

După acest popas istoric și informațional 😁, am pornit din nou la drum spre Langeais. De ce tocmai aici? Pentru că este așezat perfect, la o distanță echidistantă față de cele mai cunoscute castele medievale din zonă. În plus, am găsit cazare chiar în curtea Castelului Langeais.

Nu găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie cât de frumos miroase peste tot în orășelul acesta…

După ce ne-am instalat cât de cât, am pornit în căutarea unei mici épicerii (magazin cu de-ale gurii) pentru apă și ceva de mâncare. Dar farmecul unui orașel de provincie vine și cu un inconvenient: la ora 6 se trage oblonul peste tot. Așa că am rămas fără provizii până dimineață. Noroc că singurul restaurant din oraș era încă deschis, așa că am mâncat acolo. Mâncarea a fost excelentă, porțiile… minuscul de mici și scumpe rău. Dar hei, măcar n-am adormit flămânzi.

Și astfel s-a încheiat liniștita noastră seară la Langeais.